În versetele 9-13 găsim ceea ce s-a numit „rugăciunea domnească" sau „Tatăl nostru". Când o numim astfel trebuie să ţinem însă seama de faptul că Isus nu a folosit niciodată această rugăciune pentru El însuşi. Rugăciunea „Tatăl nostru" a fost dată ucenicilor, ca model, după care ei să-şi alcătuiască rugăciunile. De asemenea, nu a fost dată ca şablon, fără nici o abatere de la cuvintele care o alcătuiesc (cel puţin, aşa reiese din versetul 7), şi aceasta din pricina pericolului pe care-l prezintă rostirea multor cuvinte, pe dinafară, de a goli de sens cuvintele respective.
Tatăl nostru care eşti în ceruri. Rugăciunea noastră trebuie adresată lui Dumnezeu Tatăl, în semn de recunoaştere a suveranităţii Sale asupra universului.
Sfinţească-se Numele Tău. Noi trebuie să ne începem rugăciunile cu închinăciune, dându-I Lui lauda şi onoarea care I se cuvin din plin.