Păsările cerului ilustrează grija lui Dumnezeu pentru creaturile Sale. Ele ne propovăduiesc faptul că este inutil să ne îngrijorăm. Ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi totuşi Dumnezeu le hrăneşte. Or, întrucât în sistemul ierarhic al creaţiei lui Dumnezeu, noi suntem cu mult mai de preţ decât păsările, înseamnă că, negreşit, ne putem aştepta ca Dumnezeu să aibă grijă de nevoile noastre.
Trebuie să subliniem însă că acest text nu trebuie să ne conducă la concluzia că nu ar mai fi necesar să muncim, pentru a ne asigura cele necesare traiului. Pavel ne aminteşte că dacă nu munceşte cineva, nici să nu mănânce! (2Tesaloniceni 3:10). După cum nu trebuie să conchidem că fermierul nu mai are trebuinţă să semene, să culeagă şi să secere. Toate aceste activităţi sunt o parte necesară din grija Sa pentru noi, din procesul asigurării celor necesare traiului nostru actual. Ceea ce interzice Isus aici este acţiunea de înmulţire a hambarelor, în încercarea de a ne asigura o siguranţă a zilei de mâine, independent de Dumnezeu (practică condamnată de El în istoria fermierului bogat din Luca 12:16-21.) în lucrarea Daily Notes of the Scripture Union (Note zilnice editate de Uniunea Biblică), găsim rezumat succint versetul 26:
„S-a avansat argumentul că dacă Dumnezeu susţine, fără participarea lor conştientă, creaturile dintr-o ordine inferioară, cu atât mai mult El va întreţine, cu participarea lor activă, pe cei pentru care a fost adusă la fiinţă creaţia."