În fragmentul acesta Isus ţinteşte în tendinţa noastră de a ne concentra viaţa în jurul alimentelor şi a îmbrăcăminţii, pierzând astfel sensul adevărat al vieţii. Problema care ne-o punem, de cele mai multe ori, nu este atât de mult ce mâncăm sau cu ce ne îmbrăcăm astăzi, ci ce vom mânca sau cu ce ne vom îmbrăca peste zece, douăzeci sau treizeci de ani. Dar aceste griji cu privire la viitor constituie un păcat, deoarece ele neagă dragostea, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu. Ele neagă dragostea lui Dumnezeu, presupunând că Lui nu i-ar păsa de noi. Ele neagă înţelepciunea lui Dumnezeu, presupunând că El nu ar şti ce face. Şi mai neagă puterea lui Dumnezeu, presupunând că nu ar fi în stare să împlinească nevoile noastre.
Acest gen de îngrijorare ne face să ne cheltuim cele mai multe energii preocupaţi de o singură problemă: aceea de a ne asigura că vom avea din ce trăi. Şi, până să ne dezmeticim, constatăm că ni s-a dus viaţa şi am pierdut scopul central pentru care am fost creaţi. Când Dumnezeu ne-a creat după chipul Lui, El nu a avut în vedere ca după aceea noi să nu avem o altă preocupare mai înaltă în viaţă decât aceea de a ne îngrijora cu privire la ce vom mânca! Noi am fost lăsaţi să trăim pe pământ pentru ca să iubim, să ne închinăm şi să-L slujim pe El şi să-I reprezentăm interesele. Trupul nostru a fost rânduit de El ca să ne fie slujitor, nu stăpân!