Şi nu ne duce în ispită. Această cerere pare să contrazică afirmaţia de la Iacov 1:13, unde se spune că Dumnezeu niciodată nu ispiteşte pe nimeni. Totuşi, Dumnezeu îngăduie copiilor Săi să fie testaţi şi supuşi încercărilor. Această cerere exprimă o neîncredere sănătoasă în capacitatea noastră proprie de a ne împotrivi ispitelor sau de a rezista când trecem prin încercări. Ea recunoaşte totala noastră dependenţă de Dumnezeu, faptul că numai pe El ne bizuim, ca să nu cădem, atunci când suntem ispitiţi.
Ci ne izbăveşte de cel rău. Aceasta este rugăciunea tuturor celor care doresc din răsputeri să fie păziţi de păcat, prin puterea lui Dumnezeu. Este strigătul izvorât din inima credinciosului, ca zilnic să fie izbăvit de puterea păcatului şi a Satanei în viaţa sa.
Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, în veci. Amin. Ultima propoziţie a rugăciunii „Tatăl nostru" este omisă în Biblia romano-catolicilor şi în majoritatea versiunilor protestante modeme, întrucât nu apare în manuscrisele cele mai vechi. Dar această doxologie constituie încheierea perfectă a rugăciunii şi, oricum, ea există în majoritatea manuscriselor (unii învăţaţi susţin că doxologia este o adaptare a textului de la 1Cronici 29:11, pentru a putea fi folosit în scopuri liturgice. Dar asta e doar o speculaţie. Forma tradiţională protestantă a rugăciunii (ca în versiunea KJV) rămâne valabilă şi nu are nevoie să fie apărată). După cum s-a exprimat Ioan Calvin, „ea nu numai că ne încălzeşte inimile, îndemnându-le să se înalţe tot mai sus, spre slava lui Dumnezeu.... dar, în plus, ne spune că toate rugăciunile noastre nu au altă temelie decât în Dumnezeu însuşi."