Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Aceasta nu se referă la iertarea de ordin juridic sau scutirea de pedeapsa păcatului (întrucât acea iertare se obţine prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu). Mai degrabă, se referă la iertarea părintească, de care este nevoie pentru a rămâne în părtăşie cu Tatăl. Dacă credincioşii nu sunt dispuşi să-i ierte pe cei care le-au greşit, cum se pot ei aştepta să fie în părtăşie cu Tatăl lor, care le-a iertat de bună voie propriile lor greşeli?