În prima jumătate a acestui capitol, Isus se ocupă de trei zone specifice ale neprihănirii practice din viaţa cuiva: fapte de caritate (v. 1-4), rugăciune (v. 5-15) şi post (v. 16-18). Termenul de „Tată" apare de zece ori în aceste optsprezece versete şi constituie cheia înţelegerii lor. Faptele practice de neprihănire trebuie făcute pentru aprobarea Lui, şi nu a oamenilor.
El îşi începe această porţiune din predica Sa cu un avertisment împotriva ispitei de a ne etala pioşenia prin săvârşirea unor fapte de caritate, cu scopul expres de a fi văzuţi de alţii. Domnul nu condamnă fapta în sine, ci mobilul care a stat la baza ei. Dacă factorul decisiv a fost dorinţa de a fi observaţi de oameni, atunci aceasta va fi singura răsplată de care vom avea parte, căci Dumnezeu nu-i va răsplăti pe făţarnici.