Prima binecuvântare este rostită asupra celor săraci cu duhul. Asta nu se referă la dispoziţia lor naturală, ci la o chestiune de opţiune deliberată şi de disciplină. Cei săraci cu duhul sunt cei care-şi recunosc propria neputinţă şi se bizuie pe atotputernicia lui Dumnezeu. Ei îşi dau seama de nevoia lor spirituală, nevoie a cărei împlinire o găsesc în Domnul. Împărăţia cerurilor, unde suficienţa proprie nu este o virtute iar preamărirea de sine este un viciu, aparţine unor asemenea oameni.