A. Fericirile (5:1-12)
Nu la întâmplare a fost aşezată Predica de pe Munte la începutul Noului Testament. Poziţia ei este un indiciu al importanţei care i se acordă. În ea Regele redă succint caracterul şi conduita care se cer din partea supuşilor împărăţiei. Predica nu este o prezentare a planului de mântuire, după cum învăţătura ei nu este destinată celor nemântuiţi. Ea a fost adresată ucenicilor (5:1,2), ca să ţină loc de constituţie sau sistem de legi şi principii, care să-i guverneze pe supuşii Regelui în timpul domniei Sale. A fost destinată pentru toţi cei din trecut, din prezent şi din viitor care îl recunosc pe Cristos de Rege. Când Cristos S-a aflat pe pământ, Predica de pe Munte a avut aplicabilitate directă la ucenicii Săi. Acum, când Domnul nostru domneşte în cer, ea se aplică la toţi cei care îl încoronează pe Rege în inimile lor. În final, ea va constitui codul de comportare pentru urmaşii lui Cristos în timpul Marii Strâmtorări şi în timpul domniei Sale pe pământ.
Predica are un pronunţat caracter iudaic, după cum reiese din aluziile la Sobor (adică Sinedriul), de la 5:22, cele privitoare la altar (5:23,24) şi la Ierusalim (5:35). Totuşi, ar fi greşit să conchidem că învăţătura cuprinsă în ea este destinată în exclusivitate israeliţilor credincioşi, atât celor din trecut, cât şi celor din viitor. Predica de pe Munte este destinată tuturor celor care îl recunosc pe Isus Cristos ca Rege.
Predica începe cu Fericirile sau Binecuvântările. Acestea prezintă imaginea cetăţeanului ideal, din cadrul împărăţiei lui Cristos. Calităţile descrise şi aprobate aici sunt opusul celor preţuite de lume. A.W. Tozer le caracterizează astfel: „O descriere destul de exactă a omenirii ar putea fi furnizată de cineva care e familiarizat cu Fericirile, când această persoană le-ar răsturna, exclamând apoi: «Aşa arată omenirea