A-L urma pe Isus înseamnă, în primul rând, a-L asculta (Ioan 12.26), iar abia după aceasta, în noi se pot manifesta aceleaşi trăsături de caracter ca ale Lui. Aceste trăsături sunt tocmai cele pe care Domnul le explică acum ucenicilor Săi.Ferice de cei care au o credinţă simplă (curată) şi care nu pun preţ pe propria lor înţelepciune; ferice de cei care sunt mâhniţi de răutatea lumii, fără să înceteze însă a arăta în acelaşi fel bunătatea şi mila; ferice de cei care suferă pentru Numele Domnului tot felul de nedreptăţi şi de persecuţii... Acesta nu este genul de fericire pe care şi-o doresc majoritatea oamenilor, departe de aşa ceva, însă pentru ca cei credincioşi să fie fericiţi este suficient ca ei să aibă aprobarea Domnului. Bucuriile împărăţiei lor le sunt rezervate.În v. 13 şi 14 este prezentată poziţia lor actuală. Ţinându-se separat de rău, creştinul îndeplineşte pe pământ rolul sării, care împiedică stricăciunea. În acelaşi timp, el este şi lumina, având responsabilitatea de a face să strălucească trăsăturile morale ale lui Dumnezeu înaintea oamenilor şi, în primul rând, „pentru toţi cei care sunt în casă“, adică pentru familia lui. Obrocul, recipient folosit pentru a măsura, este un simbol al activităţii, iar patul (Luca 8.16), al leneviei, ambele extreme putând întuneca strălucirea pe care trebuie s-o aibă un copil al lui Dumnezeu.