În cadrul celei de-a treia ispitiri, diavolul L-a dus pe Isus pe un munte foarte înalt, arătându-i toate împărăţiile lumii şi oferindu-le lui Isus, cu condiţia ca El să se închine Satanei. Deşi această ispitire avea de a face cu închinarea - deci o exercitare a duhului - în realitate, nu a fost altceva decât un efort de a-L determina pe Domnul Isus să preia imediat autoritatea asupra lumii printr-un act de închinare în faţa Satanei. Răsplata oferită: toate împărăţiile lumii, cu toată splendoarea lor, care apelează la „pofta ochilor" (1Ioan 2:16). Într-un sens, împărăţiile lumii aparţin, într-adevăr, diavolului, la ora actuală. El este numit „dumnezeul acestui veac" (2Corinteni 4:4) iar Ioan ne spune că „toată lumea zace în cel rău" (1Ioan 5:19). La a doua venire a lui Isus, ca Rege al regilor (Apocalipsa 19:16), atunci „împărăţiile acestei lumi" vor deveni ale Sale (Apocalipsa 11:15). Nici cu ocazia acestei ispite, Isus nu a încălcat cu nimic programul divin. Bineînţeles că nu putea concepe să se închine Satanei!

În cazul nostru, ispitirea se face pe două planuri: pe de o parte, suntem ispitiţi să renunţăm la dreptul nostru de naştere spirituală, în schimbul gloriei trecătoare a lumii acesteia, iar pe de altă parte se fac presiuni asupra noastră să ne închinăm şi să slujim creaturii, mai degrabă decât Creatorului!