Evanghelia îşi are originea în harul lui Dumnezeu (Efeseni 2:8). Asta înseamnă că Dumnezeu dăruieşte viaţă veşnică oamenilor, care nu o merită.

Temelia evangheliei o constituie lucrarea lui Cristos pe cruce (1Corinteni 15:1-4). Mântuitorul nostru a îndeplinit toate cerinţele justiţiei divine, făcând posibil ca Dumnezeu să-i îndreptăţească pe păcătoşi. Credincioşii Vechiului Testament au fost salvaţi prin lucrarea lui Cristos, deşi aceasta nu avusese încă loc, în timp. Probabil că ei nu ştiau prea multe despre Mesia, dar Dumnezeu ştia - şi El a trecut valoarea lucrării lui Cristos în contul lor. Am putea spune că ei au fost salvaţi „pe credit". Şi noi suntem salvaţi prin lucrarea lui Cristos, dar în cazul nostru lucrarea s-a săvârşit deja.

Evanghelia se primeşte numai prin credinţă (Efeseni 2:8). În Vechiul Testament oamenii erau mântuiţi prin faptul că credeau tot ce le spunea Dumnezeu. În epoca actuală, oamenii sunt mântuiţi crezând mărturia privitoare la Fiul Său, ca singură cale de mântuire (1Ioan 5:11,12). Ţinta finală a evangheliei este cerul. Noi avem nădejdea veşniciei petrecute cu Domnul, în cer (2Corinteni 5:6-10), după cum sfinţii din Vechiul Testament au avut şi ei această nădejde (Evrei 11:10,14-16).

Deşi nu există decât o singură evanghelie, există mai multe aspecte ale ei, în diferite epoci ale istoriei. De pildă, există o deosebire de accentuare între evanghelia împărăţiei şi evanghelia harului lui Dumnezeu. Evanghelia împărăţiei sună astfel: „Pocăiţi-vă şi primiţi-L pe Mesia, şi apoi veţi intra în împărăţia Sa, când şi-o va întemeia El pe pământ." Evanghelia harului afirmă, în schimb: „Pocăiţi-vă şi primiţi-L pe Cristos, iar apoi vei fi răpiţi la cer, pentru a fi cu El pe veci". În esenţă, ambele aspecte constituie una şi aceeaşi evanghelie - mântuirea prin credinţă - dar ele relevă faptul că există diferite administraţii ale evangheliei, în funcţie de scopurile dispensaţionale ale lui Dumnezeu.

Când Isus a predicat evanghelia împărăţiei, El a anunţat venirea Sa ca Rege al iudeilor şi a explicat condiţiile care trebuiesc îndeplinite pentru a putea fi admis cineva în împărăţia Sa. Minunile Sale au relevat caracterul unitar al împărăţiei Sale.

Faima Lui s-a răspândit în toată Siria (teritoriul de la nord şi nord-est de Israel). Toţi bolnavii, posedaţii şi cei afectaţi de diverse neputinţe au simţit atingerea Sa tămăduitoare. Mulţimi mari de oameni veneau la El din Galileea, din Decapolis (o confederaţie de zece oraşe, locuite de ne-evrei, din nord-estul Palestinei), din Ierusalim, din Iudeea şi din toată regiunea de la est de râul Iordan. După cum a arătat Warfield: „Se pare că, pentru o vreme, bolile şi moartea au fost eradicate din regiune." Nici nu e de mirare că publicul a fost atât de uluit de veştile pe care le primeau din Galileea!