Cu totul alta era situaţia cu fariseii şi saducheii. Când au venit aceştia să-l audă pe Ioan, el şi-a dat seama de adevărata lor natură: fariseii afişau o mare devoţiune pentru lege, dar înăuntrul lor erau corupţi, pătrunşi de spirit sectar, făţarnici şi plini de o neprihănire proprie; din punct de vedere social, saducheii erau aristocraţi iar pe plan religios, erau sceptici, care tăgăduiau până şi doctrine de bază, cum ar fi învierea trupului, existenţa îngerilor, nemurirea sufletului şi pedeapsa veşnică. Aşa se explică de ce Ioan Botezătorul a condamnat ambele secte, numindu-le „pui de năpârci", întrucât oamenii aceştia susţineau că doresc să scape de mânia viitoare, dar în realitate nu dădeau nici o dovadă grăitoare că s-au pocăit cu adevărat.