Când Şi-a dat Domnul duhul, perdeaua grea, împletită, care separa încăperile principale ale templului, a fost ruptă de o Mână Nevăzută, de sus până jos. Până atunci vălul acela împiedica intrarea în Sfânta Sfintelor a oricărei persoane, în afară de marele preot. Numai un singur om putea intra în sanctuarul dinăuntru, şi acela doar într-o singură zi din an.
Din cartea Evrei aflăm că vălul reprezenta trupul lui Isus. Ruperea sa a simbolizat darea la moarte a trupului Său. Prin moartea Sa, noi avem „îndrăzneala să intră în Sfânta Sfintelor, prin sângele lui Isus, printr-o cale nouă şi vie, pe care El a consacrat-o pentru noi, prin văl, adică prin trupul Său" (Evrei 10:19,20). Acum, până şi cel mai umil credincios poate intra în prezenţa lui Dumnezeu, prin rugăciune şi laudă, în orice clipă. Dar să nu uitam niciodată că privilegiul acesta a fost cumpărat pentru noi cu un preţ nespus de mare: cu însuşi sângele lui Isus.
Moartea Fiului lui Dumnezeu a produs, de asemenea, extraordinare zguduiri în natură - ca şi când ar fi fost o empatie între creaţia neînsufleţita şi Creatorul ei. S-a produs un cutremur de pământ, care a despicat stâncile şi a deschis multe morminte.