După ce Isus a strigat iarăşi cu glas tare, Şi-a dat duhul. Strigătul cu glas tare demonstrează că El a murit în tărie, nu în slăbiciune. Faptul că Şi-a dat duhul distinge moartea Sa de aceea a oricăror alte persoane. Noi murim pentru că trebuie să murim, dar El a murit din proprie opţiune. Oare nu spusese El: „...îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci o dau Eu de la Mine însumi. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi..." (Ioan 10:17,18).
(Nota traducătorului: în locul versurilor din engleză oferite de autorul comentariului în acest punct, am găsit de cuviinţă să redau versuri din opera regretatului poet român creştin Costache Ioanid:)
Priveam la Golgota.
Era în gândul meu un zvon de gloate...
Treceau trei cruci... şi-n urma lor,
preoţi şi demoni din cetate.
Veneau stăpânii în convoi.
Şi le-auzeam pe cale paşii.
Şi am întrebat: „Aceştia cine-s?"
iar Duhul mi-a răspuns: „Vrăjmaşii..."
Priveam la Golgota în Duh.
Şi-mi era plin de taine gândul.
Vedeam un nour de bătrâni
văzduhul culmii străbătându-1.
Ei cercetau din semn în semn
cum se-mplinea Cuvântul Vieţii.
Şi-am întrebat: „Aceştia cine-s?"
Iar Duhul mi-a răspuns: „Profeţii..."
Priveam la Golgota. Vedeam
minuni din ce în ce mai grele.
Vedeam cum se strângeau cei mulţi
Prin grohotişul din vâlcele.
Lovindu-se cu pumni-n piept,
plângeau trudiţii la răscruce.
Şi-am întrebat: „Aceştia cine-s?"
„Sunt cei ce văd doar om şi cruce."
Priveam la Golgota uimit.
Căci sus pe cruce, plin de sânge,
murea Isus... Şi-n depărtări
vedeam cum lanţ de lanţ se frânge.
Priveam la Golgota. Dar vai...
deodată, prin stihii silhue,
veni în trupul lui Isus
al doilea trup s-atârne pe cuie...
Toţi îngerii înmărmurind,
îl arătau prin nouri: „Iată-l!"
Şi-am întrebat: „Aceste cine-i?"
Şi mi-a răspuns tot cerul: „Tatăl!..."
Costache Ioanid