Şi pe la ceasul al nouălea (deci pe la 3 după masă) Isus a strigat cu glas tare, zicând: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" Răspunsul îl găsim în Psalmul 22:3: „...Tu eşti Cel Sfânt, care locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel." Întrucât Dumnezeu este sfânt, El nu poate trece cu vederea păcatul. Dimpotrivă, El trebuie să-l pedepsească. Domnul Isus nu a avut nici un păcat al Său, propriu, dar El şi-a luat asupra Sa păcatele noastre. Când Dumnezeu, Judecătorul, a privit jos pe pământ şi a văzut păcatele noastre asupra înlocuitorului fără păcat propriu, El Şi-a retras dragostea de la Fiul. Tocmai această despărţire a fost aceea care a smuls din inima lui Isus ceea ce poeta Elizabeth Barret Browning a definit drept „strigătul de orfan al lui Emanuel":
Părăsit! Dumnezeu S-a putut separa de
esenţa Lui proprie;
Şi păcatele lui Adam au năvălit
Între Fiul neprihănit şi Tatăl:
Da, o dată, strigătul de orfan al lui Emanuel,
universul Său 1-a zguduit -
S-a ridicat strigătul singuratic, fără ecou:
„Dumnezeule! Sunt părăsit!"
Elizabeth Barret Browning