Toate suferinţele şi înjosirile pe care le-a îndurat din partea oamenilor au pălit în comparaţie cu ceea ce îl confrunta acum. De la ceasul al şaselea (adică amiază) până la ceasul al nouălea (ora 15) s-a făcut întuneric peste toată ţara Palestinei, dar şi în sufletul Său. În timpul acesta a purtat El blestemul de nedescris al păcatelor noastre. În aceste trei ore au fost comprimate: iadul pe care-l meritam noi, mânia iui Dumnezeu împotriva tuturor fărădelegilor noastre. Noi vedem acest lucru ca prin ceaţă. Pur şi simplu nu putem înţelege ce a însemnat pentru El să satisfacă toate cerinţele neprihănirii lui Dumnezeu împotriva păcatului. Ştim doar atât că în acele trei ore El a plătit preţul, a achitat datoria şi a isprăvit lucrarea ce se cerea îndeplinită pentru răscumpărarea omului.