Pe cât este de adevărat că crucea ne descopere dragostea lui Dumnezeu, pe atât de adevărat este că ea ne dezvăluie depravarea omului. Trecătorii s-au oprit să-şi bată joc de Păstorul, care murea pentru oi: „Tu, care distrugi templul şi îl zideşti la loc în trei zile, mântuieşte - Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară - Te de pe cruce!" Acesta este limbajul necredinţei, al omului care nu se bazează, decât pe raţiune, care afirmă: „Nu cred până nu văd." Totodată, este şi limbajul liberalismului. „Coboară de pe cruce - cu alte cuvinte, renunţă la cruce şi vom crede." E pertinent aici comentariul lui William Booth: „Ei au susţinut că ar fi crezut, dacă El s-ar fi coborât de pe cruce; în schimb, noi am crezut pentru că El a rămas pe cruce."