Făcând pe placul mulţimii, Pilat l-a pus în libertate pe Baraba, şi de atunci spiritul lui Baraba domină întreaga lume! Ucigaşii continuă să fie ridicaţi pe tronuri, în vreme ce Regele continuă să fie respins! Apoi, conform obiceiului, Cel condamnat a fost biciuit. Un bici mare din piele, care avea, din loc în loc, inserate ţinte de metal, a lovit spinarea Sa, fiecare lovitură sfâşiindu-I carnea şi provocând şuvoaie de sânge. De acum guvernatorul acesta fără coloană vertebrală nu a mai avut nimic de făcut decât să-L predea pe Isus soldaţilor, ca aceştia să-L răstignească.