Nu e de mirare că i-a lăsat pe cei trei şi s-a dus puţin mai înainte, în adâncul grădinii. Nimeni nu era. În stare să împărtăşească suferinţa Sa sau să se roage rugăciunea Sa: „Tatăl Meu, dacă este cu putinţă, să treacă de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu."
Pentru ca nu cumva să fim ispitiţi să credem că această rugăciune a exprimat reticenţa Lui sau dorinţa de a bate în retragere, e bine să ne reamintim cuvintele Sale de la Ioan 12:27,28: „Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?... Tată, scapă-Mă din ceasul acesta?... Dar tocmai pentru aceasta am venit până în ceasul acesta. Tată, preamăreşte Numele Tău!" Prin urmare, când S-a rugat ca să treacă de la El paharul acela, Domnul nu a cerut să fie izbăvit de cruce, căci tocmai acesta a fost scopul pentru care a venit în lume!
Rugăciunea a fost retorică, adică afirmaţia nu solicita un răspuns, ci avea scopul de a ne învăţa un adevăr. Isus spunea, de fapt: „Tatăl Meu, dacă există o altă cale prin care păcătoşii pierduţi pot fi mântuiţi decât aceea care necesită moartea Mea pe cruce, descoperă-Mi acea cale! Dar în toate acestea Eu vreau să se ştie că nu doresc nici un lucru care să fie contrar voii Tale."
Care a fost răspunsul? N-a urmat nici un răspuns. Cerul tăcea! Prin această tăcere elocventă ştim că nu a existat nici o altă cale prin care Dumnezeu să-i poată îndreptăţi pe păcătoşii vinovaţi decât aceea prin care Cristos, Mântuitorul fără păcat, trebuia să moară ca înlocuitor al nostru.