Nimeni nu se poate apropia de relatarea evenimentelor sacre din Grădina Ghetsimane fără să-şi dea seama că se află pe teren sfânt. Oricine doreşte să comenteze asupra pasajului încearcă un sentiment extraordinar de uimire, de sfială, de reţinere. După cum s-a exprimat Guy King: „Caracterul supranatural al evenimentului te face să te temi, ca nu cumva, atingându-te de el, să-i întinezi puritatea."
După ce au intrat în grădina Ghetsimani (care înseamnă teasc pentru stors uleiul de măsline), Isus le-a spus la opt dintre ucenicii să stea şi să aştepte, apoi i-a luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei, ducându-i mai în interiorul grădinii. Oare nu ar putea aceasta să însemne că diferiţi ucenici au diferite capacităţi sau aptitudini, de a înţelege şi a se uni cu Mântuitorul în agonia Sa?
Şi a început să Se întristeze şi să Se mâhnească foarte tare. Lui Petru, Iacov şi Ioan le-a spus pe faţă că sufletul Său era cuprins de o întristare de moarte. Negreşit aceasta era repulsia nespus de mare pe care o simţea sufletul Său curat şi sfânt la gândul că va deveni o jertfă de păcat pentru noi toţi. Noi, care suntem păcătoşi, nu putem concepe ce a însemnat pentru El, Cel fără păcat, să fie făcut păcat pentru noi (2Corinteni 5:21)!