Chiar pe când rostea El aceste cuvinte, preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului s-au strâns în curtea marelui preot, care se numea Caiafa, pentru a-şi pune la punct strategia. Ei ar fi dorit să-L aresteze pe furiş şi să-L omoare, dar s-au gândit că nu ar fi prudent să procedeze astfel în timpul praznicului, întrucât aceasta ar putea stârni o reacţie violentă din partea oamenilor, care ar protesta împotriva execuţiei Şale. Este incredibil să constatăm că liderii religioşi ai Israelului au luat iniţiativă, uneltind uciderea lui Mesia al lor, când ei ar fi trebuit să fie primii care să-L recunoască şi să-L înscăuneze. Iată însă că ei se află printre cei mai înverşunaţi duşmani ai Săi!