Domnul Isus a imortalizat acest gest simplu de iubire profundă al femeii, prin cuvintele: „Adevărat vă spun că oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei." Orice act de adevărată închinare umple curţile raiului cu mireasma lui aleasă, fiind consemnat definitiv în memoria Domnului.