Credincioşii statornici vor trece prin mari încercări personale în timpul Marii Strâmtorări. Naţiunile lumii vor dezlănţui o campanie aprigă de ură împotriva tuturor celor care îi sunt credincioşi Lui. Ei nu vor fi doar judecaţi în instanţele civile şi religioase (Marcu 13:9), ci mulţi vor muri ca martiri, datorită refuzului lor de a se lepăda de credinţă. Deşi credincioşii din toate timpurile epocii creştine au avut parte de aceste încercări şi suferinţe, datorită mărturiei lor, versetele de aici par să se refere la cei 144 000 de credincioşi evrei, care vor desfăşura o lucrare deosebită în timpul acestei perioade.
Mulţi vor alege apostazia, numai să nu sufere şi să nu moară. Membri ai familiilor îşi vor pâri propriile rude, trădându-i şi vânzându-i în mâinile unor prigonitori bestiali.