În timpul acestei perioade, evanghelia împărăţiei va fi vestită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. După cum am explicat în notiţele asupra versetului 23 din capitolul 4, evanghelia împărăţiei este vestea bună că Cristos vine să-şi instaureze împărăţia pe pământ şi că cei care-L primesc prin credinţă în timpul Marii Strâmtorări vor beneficia de binecuvântările Domniei Sale de o mie de ani (Mileniul).

Versetul 14 din capitolul 24 este adesea greşit interpretat de unii, care încearcă să demonstreze că Cristos nu ar putea să vină în orice moment, să-Şi ia biserica, deoarece atâtea triburi încă nu au auzit evanghelia. Dar această aparentă dificultate este eliminată de îndată ce ne dăm seama că versetul 14 se referă la venirea Sa cu sfinţii Săi, mai degrabă decât pentru sfinţii Săi. În plus, versetul se refera la evanghelia împărăţiei, nu la evanghelia harului lui Dumnezeu (vezi notele de la 4:23).

Există o paralelă izbitoare între evenimentele descrise în versetele 3-14 şi cele de la Apocalipsa 6:1-11. Călăreţul de pe calul alb - un mesia fals; călăreţul de pe calul roşu - război; călăreţul de pe calul negru - foamete; călăreţul de pe calul gălbui - ciuma; sau moartea. Sufletele de sub altar sunt martiri. Evenimentele descrise la Apocalipsa 6:12-17 sunt corelate cu cele de la Matei 24:19-31.