„Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit". Evident, acest verset nu înseamnă că sufletele oamenilor vor fi mântuite în acel timp prin răbdarea lor; mântuirea este întotdeauna prezentată în Biblie ca fiind dăruită de Dumnezeu, prin harul Său şi primită sau însuşită prin credinţa în moartea înlocuitoare a lui Cristos şi învierea Sa. Nici nu înseamnă că toţi cei care vor răbda vor scăpa de vătămare fizică - căci deja am aflat că mulţi credincioşi vor fi martirizaţi (v. 9). Este, mai degrabă, o afirmaţie cu caracter general, potrivit căreia, cei care rămân statornici, suferind prigoanele fără să se lepede de credinţă, vor fi izbăviţi la a Doua Venirea lui Cristos. Nimeni să nu-şi închipuie că apostazia le va da prilejul să scape sau să se pună la adăpost. Numai cei care au credinţă adevărată vor fi mântuiţi. Deşi credinţa autentică, mântuitoare, poate înregistra uneori scăpări şi alunecări, pe ansamblu, ea rămâne totdeauna statornică, are caracterul de permanenţă.