A. Isus prezice distrugerea templului
Discursul este introdus prin afirmaţia semnificativă că Isus a părăsit templul. Această mişcare este deosebit de semnificativă, mai ales în lumina cuvintelor pe care tocmai le-a rostit: „Iată că vi se lasă casa pustie" (23:38). Aceasta ne duce cu gândul la modul în care descrie Ezechel gloria care s-a depărtat din templu (Ezechel 9:3;10:4;11:23).
Ucenicii doreau ca Domnul să admire şi El frumuseţea arhitectonică a templului, aşa cum îi impresionase aceasta pe ei. Ei se ocupau de lucrurile trecătoare, şi nu de cele eterne; erau preocupaţi de umbre, mai degrabă decât de substanţă. Isus i-a avertizat că clădirea avea să fie distrusă, aşa încât nu va mai rămâne piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată. Titus a încercat, fără succes, să salveze templul, dar soldaţii de sub comanda lui l-au incendiat, împlinind astfel profeţia lui Cristos. Când focul a mistuit podoabele de aur, preţiosul metal topit s-a scurs printre pietre. Pentru a-l recupera, soldaţii au fost nevoiţi să scoată pietrele, una câte una, exact aşa cum prezisese Domnul. Această judecată a fost executată în anul 70 după Cristos, când romanii, sub conducerea lui Titus, au prădat Ierusalimul.