Irod i-a adunat pe conducătorii religioşi ai iudeilor, pentru a afla de la ei unde urma să se nască Cristos.

Preoţii cei mai de seamă erau marele preot şi fiii acestuia (probabil împreună cu alţi membri ai familiei sale).

Cărturarii poporului erau experţi laici în Legea lui Moise. Ei păstrau şi predau cunoştinţele legii şi slujeau ca judecători în Sinedriu. Preoţii şi cărturarii aceştia au citat numaidecât textul de la Mica 5:2, care identifică Betleemul din Iudeea drept locul de naştere al Regelui. Textul propriu-zis din Mica numeşte cetatea drept „Betleem Efrata". Întrucât existau în Palestina mai multe oraşe cu numele de Betleem, prin adăugarea precizării se arată că e vorba de un oraş din regiunea Efrata, în interiorul hotarelor tribale ale lui Iuda.