Ei îşi dădeau importanţă prin faptul că se luptau după locurile de onoare la ospeţe şi în sinagogi. Ei îşi gâdilau eul lor propriu şi le plăcea să li se facă plecăciuni prin pieţe şi să le zică oamenii Rabi (care înseamnă „învăţătorul meu" sau „Cel mare").