Ultimul „vai" loveşte în ceea ce am putea numi drept „omagiu exterior, omucidere interioară". Cărturarii şi fariseii pretindeau că îi cinsteau pe proorocii Vechiului testament, prin faptul că le zideau sau le reparau mormintele şi depuneau coroane pe monumentele lor. În cadrul unor cuvântări memoriale, ei afirmau că, dacă ar fi trăit pe vremea strămoşilor lor, nu s-ar fi unit cu aceştia la vărsarea sângelui proorocilor.