Astfel, încă o profeţie din Vechiul Testament a îmbrăcat un sens nou. Dumnezeu spusese prin profetul Osea: „am chemat pe fiul meu din Egipt" (Osea 11:1). În cadrul original în care au fost rostite, cuvintele acestea s-au referit la izbăvirea Israelului din Egipt, în vremea exodului. Dar afirmaţia se pretează la două interpretări - istoria lui Mesia avea să se desfăşoare paralel cu cea a Israelului. Profeţia s-a împlinit în viaţa lui Cristos prin revenirea Sa în Israel din Egipt.

Când se va întoarce Domnul să domnească în neprihănire, Egiptul va fi una dintre ţările care vor beneficia de binecuvântările Mileniului (Isaia 19:21-25;Ţefania 3:9,10;Psalmul 68:31). De ce să fie o naţiune care, în mod tradiţional, a fost un duşman al Israelului, atât de favorizată? Oare să fie acesta un semn al gratitudinii divine pentru faptul că a acordat sanctuar Domnului Isus?