Când au intrat în casă, magii au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat, aducându-I apoi daruri scumpe, aur, tămâie şi smirnă. Observaţi că L-au văzut pe Isus împreună cu mama Sa. În mod obişnuit mama ar fi aceea care ar fi menţionată mai întâi, şi numai după aceea copilul ei, dar acest Copil este unic şi, ca atare, trebuie să i se acorde locul cuvenit (vezi şi versetele 13,14,20,21). Magii I s-au închinat lui Isus, nu Măriei sau lui Iosif. (De fapt, Iosif nici nu este amintit în această relatare şi în curând va dispare cu totul de textul Evangheliei.) Isus este Cel demn de lauda şi închinarea noastră, nu Maria sau Iosif. Darurile aduse de ei spun multe.
Aurul este simbolul dumnezeirii şi al gloriei şi aici se referă la perfecţiunea strălucită a Persoanei Sale divine.
Tămâia este o aromă sau un parfum şi sugerează mireasma vieţii Sale de desăvârşire, total lipsită de păcat.
Smirna este o plantă amară, care anticipează suferinţele pe care avea să le îndure El, purtând păcatele lumii. Aducerea acestor daruri de către nişte ne-evrei aminteşte de limbajul de la Isaia 60:6. Isaia prezisese că Neamurile aveau să vină la Mesia cu daruri, dar nu a pomenit decât de aur şi tămâie: „vor veni toţi din Seba, aducând aur şi tămâie, şi vor vesti laudele Domnului". De ce a fost omisă smirna în acest pasaj? Pentru că Isaia s-a referit aici la a doua venire a lui Cristos - cea însoţită de putere şi slavă! Or, atunci nu va mai fi smirnă, deoarece El nu va mai suferi. În schimb, la Matei este inclusă şi smirna deoarece se are în vedere prima Sa venire. La Matei avem în faţă suferinţele lui Cristos, iar în textul de la Isaia gloriile care vor urma.