Capitolul acesta se începe cu prezentarea Domnului Însuşi în Ierusalim, potrivit profeţiei lui Zaharia. Domnul spusese prin acest profet, şi acum după vreo cinci sute de ani măgăriţa şi măgăruşul erau gata la timpul potrivit, sub îngrijirea cuiva care imediat avea să răspundă cerinţei Domnului. Încă o dată Domnul era clar dovedit înaintea lor ca Mesia şi Împăratul lor. El fusese născut din fecioară în Betleem, scos din Egipt, şi Se arătase ca marea Lumină în Galileea, aşa cum spusese profetul. Acum, când cele şaizeci şi nouă de săptămâni din Daniel 9 se împlineau, El a intrat ca Împărat în cetatea Sa.Dar poporul a scăpat din vedere faptul că El avea să fie blând, şi mântuirea pe care avea s-o aducă trebuie să fie potrivită acestei trăsături, şi să nu se bazeze pe puterea victorioasă. De aceea ei s-au poticnit de această piatră de poticnire.Totuşi pentru un scurt moment se părea că ei L-ar primi. Exemplul ucenicilor era molipsitor, şi mulţimea Îl preamărea, salutându-L ca pe Fiul lui David şi ca Acela care venea în Numele Domnului. Dar realitatea credinţei lor a fost în curând pusă la probă, pentru că pe când intrau în cetate se ridica întrebarea: „Cine este Acesta?“ Răspunsul mulţimii nu arăta nicidecum credinţă. Spuneau: „Acesta este Isus, Profetul, Cel din Nazaretul Galileii.“ Cu totul adevărat, desigur, pentru că de acolo venea; dar ei nu mergeau mai departe decât ce era evident chiar şi celor care nu aveau credinţă. Mulţi alţi profeţi intraseră mai înainte în cetate, şi Ierusalimul îi omorâse.