Mulţimea a încercat să-i reducă la tăcere, dar ei au strigat către El şi mai tare. Când Isus i-a întrebat ce doresc, ei nu s-au pierdut în generalităţi, aşa cum procedăm noi adesea, când ne rugăm, ci au trecut imediat la subiect: „Doamne, să ni se deschidă ochii." Cererea lor concretă a primit un răspuns concret. Lui Isus I s-a făcut milă şi s-a atins de ochii lor. Şi îndată ei şi-au căpătat vederea şi L-au urmat.
Referitor la faptul că Isus s-a atins de ei, Gaebelein face următoarea observaţie pertinenta:
Am aflat deja sensul obişnuit al vindecării prin atingere, în Evanghelie. Oriunde Domnul vindecă prin atingere, asta are legătură, pe plan dispensaţional, cu prezenţa Sa personală pe pământ şi purtarea Sa plină de îndurare faţă de Israel. Când vindecă prin Cuvântul Său, fiind absent cu trupul... sau dacă este atins prin credinţă, aceasta se referă la perioada când El lipseşte de pe pământ iar Neamurile care se apropie de El prin credinţă sunt vindecate de El.
Există dificultăţi în reconcilierea relatării pe care o face Matei despre acest incident cu aceea de la Marcu 10:46-52 şi Luca 18:35-43;19:1. Aici avem doi orbi; pe când, la Marcu şi Luca se aminteşte doar de unu. S-a avansat teoria conform căreia Marcu şi Luca ar fi pomenit doar pe acela dintre ei care era mai binecunoscut, respectiv Bartimeu, în vreme ce Matei, întrucât şi-a redactat evanghelia pentru evrei, aminteşte de doi, acesta fiind numărul minim necesar pentru ca o mărturie să stea în picioare (2Corinteni 13:1). La Matei şi Marcu, se spune că incidentul a avut loc pe când Isus părăsea Ierihonul. La Luca se spune că incidentul a avut loc pe când se apropia de oraş. În realitate, existau două Ierihonuri, cel vechi şi cel nou iar minunea vindecării a avut probabil loc pe când Isus părăsea primul dintre ele şi intra în al doilea.