Ce trist e să vedem manifestările firii omeneşti! N-a trecut decât foarte puţin timp de când Domnul a prezis suferinţa şi moartea Sa, şi discipolii Săi au şi început să se gândească mai mult la propria lor glorie, decât la suferinţele Sale.
Prima dată când a prezis Cristos suferinţele de care avea să aibă parte, anunţul a generat un protest din partea lui Petru (16:22); a doua oară când a prezis Domnul aceste lucruri, vestea a fost urmată imediat de întrebările ucenicilor: „Cine este cel mai mare...?" Dar a treia oară când prezice Domnul suferinţele şi moartea Sa, răspunsul ucenicilor parcă le întrece pe cele două precedente, căci Iacov şi Ioan îşi fac cunoscută ambiţia lor. Ei şi-au închis ochii la toate prevenirile faţă de necazul care se apropia, deschizându-i doar la gloria promisă - trădând astfel o concepţie greşită, materialistă cu privire la împărăţie (Daily Notes of the Scripture Union).
Mama lui Iacov şi a Ioan a venit la Domnul, cerând ca fiii ei să poată şedea de o parte şi de alta a Lui, în împărăţie. A fost meritul ei de a fi dorit ca fiii ei să stea cât mai aproape de Isus, şi de a nu-şi fi pierdut încrederea că într-o zi El avea să domnească. Dar ea nu a înţeles criteriile care stau la baza acordării de onoruri în împărăţie.
Marcu afirmă că fiii au formulat ei înşişi această cerere (Marcu 10:35); poate că au făcut-o la îndemnul ei sau poate că atât ea, cât şi cei doi s-au apropiat împreună de Domnul. Nu există nici o contradicţie între textul de la Matei şi cel de la Marcu.