Domnul a răspuns: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă." Omeneşte vorbind, ar fi imposibil pentru orice fiinţă omenească să fie mântuită, căci numai Dumnezeu poate mântui un suflet. Dar este cu mult mai greu pentru un om bogat să se predea cu toată voinţa sa lui Cristos, decât este lucrul acesta pentru un- om sărac, aşa cum o dovedeşte şi realitatea faptului că puţini oameni bogaţi ajung să fie convertiţi. Căci acestor oameni le vine greu să nu se mai încreadă în mijloacele lor vizibile de întreţinere, ci să-şi pună, în schimb, încrederea într-un Mântuitor nevăzut. Numai Dumnezeu poate înfăptui o asemenea schimbare.
Comentatorii şi predicatorii intervin în acest punct al Evangheliei, susţinând că este absolut normal ca creştinii să fie bogaţi. E cel puţin ciudat faptul că ei pleacă de la un pasaj în care Domnul condamnă bogăţiile, pe care le consideră o piedică în calea fericirii veşnice a omului, pentru a justifica acumularea de averi pământeşti! În plus, este greu de conceput cum un creştin poate să ţină cu dinţii de bogăţiile sale, când vede în jurul lui atâtea nevoi care se cer cu disperare acoperite şi când întoarcerea lui Cristos este atât de aproape iar Domnul ne-a atras atenţia să nu ne adunăm comori aici pe pământ! Bogăţiile adunate cu înfrigurare ne condamnă la o stare de a nu ne mai iubi aproapele ca pe noi înşine.