La începutul acestui capitol, Isus, răspunzând la o întrebare a fariseilor, condamnă încă o dată divorţul (vezi 5.31,32).După aceasta, El îi binecuvântează pe copilaşii care sunt aduşi la El şi îi mustră pe ucenicii care voiau să-i oprească. Facem şi noi parte dintre aceia care aduc, prin rugăciune, suflete tinere la Domnul? sau, dimpotrivă, dintre aceia care îi împiedică să vină, poate printr-un exemplu rău?În v. 16 vedem un tânăr care se apropie de Isus cu o dorinţă binevenită, să obţină viaţă eternă, numai că întrebarea lui era pusă greşit, iar Domnul vrea să-l facă pe vizitatorul Său să înţeleagă acest lucru. «Vrei să faci binele (sau: un lucru bun)? Ei bine, iată poruncile!» Răspunsul tânărului arată că el nu-şi dădea seama că era incapabil să facă vreun bine, cât de mic. Atunci Domnul îi explică faptul că în inima lui locuieşte un idol: bunurile sale trecătoare (proprietăţile sale), un obstacol care împiedică pe atât de multe persoane să vină la Domnul Hristos şi să-L urmeze! Nu, viaţa eternă nu se primeşte făcând binele. Şi nici cel mai bun temperament, însoţit de cele mai înalte aptitudini naturale, nu ne ajută la nimic ca să o merităm, ... pentru că viaţa eternă nu se primeşte pe merit, ci în dar: este darul fără plată al lui Isus, făcut tuturor acelora care-L urmează (Ioan 10.28).