Versetul 20 trebuie interpretat în lumina contextului său. El nu se referă, în principal, la alcătuirea bisericii nou-testamentale în forma ei cea mai simplă, nici la o adunare obişnuită de rugăciune, în cadrul căreia biserica încearcă să obţină împăcarea a doi creştini pe care-i separă un păcat. Versetul se poate aplica cu legitimitate la toate strângerile credincioşilor în care Cristos este Centrul, însă aici este vorba despre un anumit tip de strângere.
A te aduna „în numele Lui" înseamnă a face acest lucru pe baza autorităţii Lui, recunoscând tot ceea ce este El, şi în ascultare de Cuvântul Lui. Nici un grup nu poate avea pretenţia de a constitui singurul grup de credincioşi care se adună în numele Lui, căci dacă ar fi aşa, prezenţa Lui s-ar mărgini la un foarte îngust segment al trupului Său de pe pământ. Oriunde sunt adunaţi doi sau trei în semn de recunoaştere a faptului că El este Domn şi Mântuitor, El este acolo, în mijlocul lor.