Isus a răspuns printr-o lecţie practică. Luând un copilaş şi aşezându-l în mijlocul lor, El a spus că oamenii trebuie să fie convertiţi şi să devină ca nişte copilaşi, pentru a putea intra în împărăţia cerurilor. El se referea la împărăţie în sensul realităţii sale lăuntrice. Pentru a fi un credincios autentic, o persoană trebuie să renunţe la gândurile sale de preamărire proprie şi să ocupe poziţia smerită a unui copilaş. Aceasta începe să se întâmple atunci când persoana respectivă îşi recunoaşte păcătoşenia şi nevrednicia şi-L primeşte pe Isus Cristos, ca singura lui nădejde. Această atitudine trebuie să continue pe tot parcursul vieţii creştine. Isus nu a vrut să spună că ucenicii Săi nu erau mântuiţi. Cu excepţia lui Iuda, toţi credeau în El şi, prin urmare, erau justificaţi (îndreptăţiţi). Dar ei nu-L primiseră încă pe Duhul Sfânt, ca Persoană care să locuiască în ei şi, prin urmare, le lipsea puterea unei adevărate smerenii pe care noi, cei de azi, o avem (dar n-o folosim cum ar trebui!). De asemenea, ei trebuiau să fie convertiţi în sensul de a li se schimba toată gândirea falsă cu privire la împărăţie.