Dacă acuzatul refuză în continuare să-şi recunoască vina şi să-şi ceară iertare, chestiunea trebuie adusă înaintea bisericii locale. Este important de reţinut că adunarea locală este corpul îndrituit să audieze cazul, şi nu o instanţă civilă. Creştinului i se interzice să se ducă în faţa legii cu o plângere împotriva altui credincios (1Corinteni 6:1-8).
Dacă reclamatul refuză să-şi recunoască vina în faţa bisericii, atunci urmează să fie considerat ca un păgân şi ca un vameş. Sensul cel mai evident care se desprinde din acest enunţ este că persoana respectivă trebuie privită ca aflându-se în afara sferei bisericii. Deşi el poate fi un credincios adevărat, nu este însă un credincios viu şi, prin urmare, trebuie tratat ca atare. Deşi aparţine în continuare bisericii universale, lui trebuie să i se ridice privilegiile acordate de biserica locală. Acesta este un act foarte grav de disciplinare, căci temporar îl va expune pe credincios puterii Satanei, „pentru nimicirea cărnii, pentru ca duhul lui să poată fi salvat în ziua Domnului Isus" (1Corinteni 5:5). Scopul acestei acţiuni este de a-l face să-şi vină în fire şi să-l determine să-şi mărturisească păcatul. Până la data când se va atinge acest obiectiv, credincioşii trebuie să se poarte curtenitor faţă de el, dar, în acelaşi timp, să arate prin atitudinea lor că nu aprobă şi nu tolerează păcatul lui şi că nu pot avea cu el părtăşia pe care o au în mod obişnuit cu ceilalţi credincioşi adevăraţi. Adunarea trebuie să aibă grijă să-l reprimească de îndată ce se vor fi arătat dovezile adecvate că s-a petrecut o pocăinţă adevărată.