Totuşi, pentru a nu provoca o pricină de poticnire inutilă, Domnul S-a învoit să plătească impozitul. Dar cum avea să rezolve problema banilor? Căci nu se consemnează nicăieri că Isus personal ar fi purtat bani asupra Sa. El l-a trimis pe Petru la Marea Galileii, spunându-i să aducă primul peşte pe care-l va prinde. În gura peştelui se găsea o monedă - un statir - cu care Petru a plătit tributul, jumătate pentru Domnul Isus şi jumătate pentru el însuşi.
Acest miracol uimitor, relatat cu extraordinară economie de cuvinte, demonstrează în mod incontestabil atotştiinţa lui Cristos. El ştia care dintre peştii din Marea Galileii avea un statir în gura sa. Şi ştia poziţia exactă a acelui peşte, după cum ştia că va fi primul peşte pe care-l va prinde Petru.
Dacă ar fi fost implicate unele principii divine, Isus nu ar fi achitat impozitul respectiv. Pentru El însă, din punct de vedere moral, chestiunea era indiferentă, şi astfel a decis că e mai bine să plătească impozitul, decât să dea naştere la o pricină de poticnire. Noi, credincioşii, suntem eliberaţi de lege, dar în chestiuni care nu au un substrat moral, trebuie să respectăm conştiinţa altora şi să nu facem nimic care ar putea să-i lezeze în cugetul lor.