Din nou, îl vedem pe Domnul Isus poruncindu-le ucenicilor să nu spună la nimeni că El este Mesia. Din pricina necredinţei Israelului, o asemenea dezvăluire nu putea duce la nimic bun. Dimpotrivă, o mişcare populistă menită să-L încoroneze ca Rege, ar fi putut dăuna lucrării Sale. O atare mişcare nesăbuită ar fi fost, probabil, înăbuşită de romani.
Stewart, care afirmă că în acest verset din evanghelia după Matei s-a atins punctul culminant al lucrării lui Isus, scrie următoarele:
Ziua petrecută în Cezarea lui Filip marchează cumpăna apelor în Evanghelii. Din acest punct, cursurile de apă încep să curgă în altă direcţie. Curentul popularităţii, care părea în zilele anterioare ale lucrării lui Isus să-L poarte către un tron, a fost lăsat acum în urmă. Curentul duce acum hotărât către Cruce. La Cezarea, Isus a stat pe linia de demarcaţie, ca să spunem aşa. Parcă stătea pe un deal, de unde, privind îndărăt, putea urmări toată calea parcursă până în acel punct, iar în faţă se vedea drumul întunecat şi neîmbietor care-L aştepta. După ce a aruncat o privire înapoi, spre zilele aureolate din trecut, Domnul Şi-a întors faţa hotărât spre calea înnegurată ce-I stătea înainte, pornind apoi fără şovăire spre Calvar.