Dacă hrana nu întinează, atunci ce întinează? Isus răspunde la această întrebare: „...ce iese din gură vine din inimă şi aceea spurcă pe om." Aici prin inimă nu se înţelege organul care asigura circulaţia sângelui în organism, ci sursa coruptă a mobilurilor şi dorinţelor rele ale omului. Această parte a naturii morale a omului se manifestă prin gânduri necurate, care se materializează apoi în cuvinte depravate, care sunt, la rândul lor, urmate de fapte rele.