Supuşii neprihăniţi ai împărăţiei care se vor afla pe pământ în timpul Marii Strâmtorări vor intra în împărăţia Tatălui lor, pentru a se bucura de Domnia de o mie de ani a lui Cristos. Ei vor străluci ca soarele - adică vor fi îmbrăcaţi cu slavă strălucitoare.
Din nou, Isus adaugă acel îndemn criptic: „Cine are urechi de auzit să audă!"
Această parabolă nu permite interpretarea susţinută în mod eronat de unii, potrivit căreia oamenii nelegiuiţi trebuiesc toleraţi în biserica creştină locală. Nu uitaţi că ogorul (ţarina) este lumea, nu biserica. Bisericilor locale li se porunceşte expres să scoată din cadrul părtăşiei lor pe toţi cei vinovaţi de anumite forme de răutate (1Corinteni 5:9-13). Parabola ne învaţă doar atât, că în faza ei de taină, împărăţia cerurilor va cuprinde atât elementul autentic, cât şi falsul sau imitaţia şi că această stare de lucruri va continua până la sfârşitul epocii (veacului). Atunci mesagerii lui Dumnezeu îi vor despărţi pe cei falşi de cei adevăraţi, ducându-i pe primii la judecată, pe când cei adevăraţi vor domni în slavă, împreună cu Cristos pe pământ.