De data aceasta, Domnul Isus compară împărăţia cerurilor cu aluatul pe care o femeie l-a pus în trei măsuri de faină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala. O interpretare foarte răspândită a acestei pilde susţine că făina de grâu este lumea iar aluatul este evanghelia ce va fi vestită în toată lumea, până când toţi vor fi mântuiţi. Dar această concepţie este infirmată de Scriptură, de istorie şi actualele evenimente la care asistăm.

Aluatul este întotdeauna un simbol al răului în Biblie. Când Dumnezeu le-a poruncit membrilor poporului Său că scoată din casele lor aluatul (Exod 12:15), ei au înţeles că acesta era un lucru rău. Dacă mânca cineva vreun lucru dospit, din prima până în a şaptea zi a Praznicului Pâinii Nedospite, urma să fie nimicit din Israel. Isus ne-a prevenit împotriva aluatului fariseilor şi al saducheilor (Matei 16:6,12) şi a aluatului lui Irod (Marcu 8:15). La 1Corinteni 5:6-8, aluatul este definit drept răutate şi rău, iar contextul versetului 9 din Galateni 5 arată că, acolo aluatul înseamnă învăţătura falsă. În general, aluatul înseamnă fie o doctrină nefastă, fie o purtare rea.

Aşadar, în această pildă, Domnul ne previne asupra puterii de pătrundere a răului, care lucrează în împărăţia cerurilor. Parabola seminţei de muştar ne arată răul în caracterul extern al împărăţiei. Pilda de faţă ne arată procesul intern de stricăciune care avea să se producă.

Noi credem că în această parabolă făina reprezintă hrana copiilor lui Dumnezeu, aşa cum se găseşte aceasta în Biblie. Aluatul este doctrina nefastă. Femeia este o profeteasă falsă, care propagă învăţături greşite şi îi ademeneşte pe oameni (Apocalipsa 2:20). Oare nu este semnificativ faptul că femeile au fost în istorie întemeietoare ale mai multor culte false? Deşi Biblia le interzice să-i înveţe pe bărbaţi în biserică (1Corinteni 14:34;1Timotei 2:12), unele au sfidat această interdicţie clară a Cuvântului lui Dumnezeu, asumându-şi roluri de autoritate doctrinară şi alterând hrana curată a copiilor lui Dumnezeu cu învăţături şi erezii distructive, iată ce spune J.H. Brookes în această privinţă:

„Celor care obiectează că nu s-ar putea ca Cristos să compare împărăţia cerurilor cu ceva rău le răspundem doar atât că El a comparat împărăţia cu ceva care conţine şi grâu, şi neghină, în care sunt cuprinşi şi peşti buni, şi răi, care se extinde asupra unui rob rău (Matei 18:23-32), şi care primeşte în ea un om ce nu avusese haina de nuntă şi care a fost pierdut (Matei 22:1-13).”