Matthew Henry compară parabolele cu stâlpul de nor şi de foc ce au luminat poporul Israel, în vreme ce pe egipteni acelaşi stâlp i-a pus în încurcătură. Înţelesul parabolelor avea să fie descoperit celor care erau sincer interesaţi, aceste parabole dovedindu-se, în schimb, „doar o sursă de iritaţie pentru cei care erau ostili faţă de Isus."
Aşadar, nu era vorba de un capriciu al Domnului, ci, pur şi simplu, de urmarea practică a unui principiu care e întreţesut în orice sferă a vieţii: orbirea intenţionată este urmată de o orbire judiciară (cine refuză să vadă va ajunge să nu mai poată vedea, chiar atunci când va voi să vadă). De aceea le-a vorbit El mulţimilor în pilde. H.C. Woodring s-a exprimat astfel, în această privinţă: „Pentru că ei nu iubeau adevărul, nu aveau să primească nici lumina adevărului." Ei pretindeau că văd, că sunt la curent cu adevărul divin, dar Adevărul încarnat stătea înaintea lor iar ei refuzau cu încăpăţânare să-L vadă. Ei pretindeau că aud Cuvântul lui Dumnezeu, dar, în realitate, însuşi Cuvântul viu al lui Dumnezeu stătea în mijlocul lor iar ei refuzau să asculte de El. Ei nu voiau să priceapă faptul minunat al întrupării. Ca atare, le-a fost retrasă însăşi capacitatea de a înţelege.