În răspunsul Său, Isus a făcut distincţie între mulţimea necredincioasă şi ucenicii credincioşi. Mulţimea, care era un segment reprezentativ al societăţii iudaice, în mod evident L-a respins pe Domnul, cu toate că această respingere nu s-a maturizat decât la cruce. Mulţimii nu i se va permite să cunoască tainele împărăţiei cerurilor, pe când adevăraţilor Săi adepţi li se va înlesni înţelegerea ei.
O taină în Noul Testament este un fapt nedezvăluit până atunci oamenilor, pe care aceştia nu l-ar putea cunoaşte decât prin revelaţia divină, care le este dăruită acum. Tainele împărăţiei fuseseră până în acest punct adevăruri necunoscute, privitoare la împărăţie în forma ei interimară, însuşi faptul că împărăţia urma să aibă o fază interimară fusese o taină până acum. Parabolele descriu câteva din trăsăturile împărăţiei în perioada cât va lipsi Regele. De aceea unii au numit această fază drept „forma tainică a împărăţiei" - prin asta înţelegându-se nu că ar mai fi învăluită în mister, ci, pur şi simplu, că până în acest punct al istoriei nu fusese cunoscută.