K. Mama şi fraţii lui Isus
Aceste versete descriu un incident aparent comun în care membri ai familiei Sale vin să stea de vorbă cu El. Dar de ce au venit? Marcu ne oferă un posibil răspuns. Unii dintre prietenii lui Isus credeau că El şi-ar fi pierdut minţile (Marcu 3:21,31-35). Astfel, s-ar putea ca familia Lui să fi venit cu scopul de a-L aduce acasă, pentru a nu se face vâlvă în jurul Lui (vezi şi Ioan 7:5). Când I s-a spus că mama şi fraţii Lui sunt afara şi că doresc să vorbească cu El, Domnul a răspuns însă cu întrebare, zicând: „Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei?" Apoi, arătând cu degetul spre ucenici, a spus: „Oricine face voia Tatălui Meu din cer este fratele meu şi sora mea."
Acest enunţ uluitor este încărcat de semnificaţii spirituale. El marchează un punct de cotitură în relaţiile lui Isus cu Israelul. Mama şi fiii ei reprezentau naţiunea Israel, rudele de sânge ale lui Isus. Dar, după cum reieşea tot mai clar, propriul Său popor nu-L dorea. În loc să se plece în faţa lui Mesia al lor, fariseii L-au acuzat că ar fi stăpânit de Satan!
Prin urmare, acum Isus anunţă o nouă ordine a lucrurilor. De aici încolo, legăturile Sale cu Israelul nu vor mai constitui factorul determinant în lucrarea Sa. Deşi inima Lui plină de compasiune avea să-i roage în continuare pe compatrioţii Săi după sânge să-L accepte, este însă limpede că în acest punct din capitolul 12 întâlnim momentul rupturii cu poporul Israel. Nu mai este nici o îndoială care va fi urmarea. Întrucât Israelul nu-L vrea, El se va îndrepta către cei care îl vor. Relaţia de sânge va fi înlocuită cu consideraţii spirituale. Ascultarea de Dumnezeu îi va aduce pe bărbaţi şi femei -fie că sunt iudei, fie că nu sunt - într-o relaţie vitală cu El. Înainte de a părăsi acest incident, trebuie să menţionăm două puncte în legătură cu mama lui Isus. Mai întâi, este evident că Mama nu a ocupat vreun loc deosebit sau privilegiat în ce priveşte accesul ei în prezenţa Sa. În al doilea rând, faptul că se vorbeşte de fraţii lui Isus dă o lovitură fatală învăţăturii propagate şi astăzi, potrivit căreia Mama ar fi rămas fecioară. Implicaţia care se desprinde de aici este clară: că ei erau realmente fiii Mariei şi, prin urmare, fraţi vitregi ai Domnului. Această concepţie este întărită de alte texte din Scriptură cum ar fi cele de la Psalmi 69:8;Matei 13:55;Marcu 3:31,32;6:3;Ioan 7:3,5;Fapte 1:14;1Corinteni 9:5;Galateni 1:19.