El le-a spus, pe scurt, că nici un semn nu li se va da, în afară de semnul profetului Iona - o referire la propria Sa moarte, îngropare şi înviere. Experienţa lui Iona, care a fost salvat de peşte şi apoi depus pe uscat (Iona 1:17;2:10) prefigurează patimile Domnului şi învierea Sa. Învierea Sa din morţi avea să fie semnul final, culminant al lucrării Sale pentru naţiunea Israel. După cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa Domnul a prezis că va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului. Aici se ridică o problemă. Dacă, aşa cum se crede, Isus a fost îngropat în după amiaza zilei de vineri şi a înviat duminică dimineaţă, cum de se afirmă că a stat trei zile şi trei nopţi în mormânt? Răspunsul e că în modul iudaic de a socoti timpul, orice parte a zilei sau a nopţii contează cât ziua sau noaptea unei perioade complete. Sau, cum spune zicala evreiască: „O zi şi o noapte echivalează cu o onah iar o parte din onah este ca întregul."