Aceste versete marchează o criză în raporturile lui Cristos cu liderii Israelului. El îi acuză de a fi comis păcatul de neiertat: hula împotriva Duhului Sfânt, adică susţinând că Isus ar fi săvârşit minunile Sale prin puterea Satanei, când, în realitate, El le-a înfăptuit prin puterea Duhului Sfânt, în realitate, ei Îl numeau pe Duhul Sfânt Beelzebub, domnul dracilor.
Există iertare pentru alte forme de păcat şi hulă (blasfemie). Cineva putea chiar vorbi împotriva Fiului Omului, şi totuşi să fie iertat. Dar a-L huli (sau blasfemia) pe Duhul Sfânt este un păcat pentru care nu există iertare, nici în veacul acesta, nici în veacul viitor, al mileniului. Prin „veacul acesta" Isus s-a referit la zilele lucrării Sale publice pe acest pământ. Exista temeiuri să ne îndoim că acest păcat de neiertat ar putea fi comis astăzi, deoarece acum El nu e prezent cu trupul şi nu săvârşeşte minuni în acelaşi fel.
Păcatul de neiertat nu este totuna cu respingerea Evangheliei. S-ar putea ca un om să-L respingă pe Mântuitorul ani de zile, şi apoi să se pocăiască, să creadă şi să fie mântuit. (Desigur, dacă moare în necredinţă, rămâne neiertat.) Tot aşa, păcatul de neiertat nu este totuna cu aşa-numita cădere sau alunecare de la credinţă. S-ar putea ca un credincios să se îndepărteze de Domnul, dar până la urmă să fie readus la părtăşia cu Dumnezeu şi cu copiii Lui.
Mulţi oameni se tem ca nu cumva să fi comis păcatul de neiertat. Chiar dacă acest păcat ar putea fi comis în zilele noastre, faptul că o persoană este îngrijorată e, în sine, o dovadă că nu e vinovată de acest păcat. Cei care au comis acest păcat erau împietriţi şi neînduplecaţi în opoziţia lor faţă de Cristos. Ei nu se jenau deloc să-L insulte pe Duhul Sfânt şi nu şovăiau să uneltească omorârea Fiului lui Dumnezeu. Ei nu dădeau nici un semn de remuşcare sau pocăinţă.