De îndată ce au plecat ucenicii lui Ioan, îmbărbătaţi de asigurarea dată de Isus, Domnul s-a adresat mulţimilor, cu cuvinte pline de elogiu la adresa lui Ioan Botezătorul. Aceeaşi mulţime de oameni dăduse năvală în pustie să-l audă pe Ioan, când vestea acesta cuvântul. De ce? Doar pentru a vedea un om slab, şovăitor, o trestie scuturată de orice rafală de vânt a opiniei oamenilor? Nu, cu siguranţă că nu! Ioan era un predicator neînfricat, cu un puternic simţ al conştiinţei, care prefera să sufere, decât să fie redus la tăcere, gata să moară decât să stea cu mâinile în sân. Veniseră aceşti oameni să vadă un curtean de la palat, îmbrăcat în straie luxoase? Nicidecum! Ioan era un om simplu al lui Dumnezeu, a cărui viaţă austeră constituia o mustrare la adresa spiritului nespus de lumesc al poporului.